Pompierii vrânceni, alături de comunitate, în Crângul Petrești

Pompierii vrânceni, alături de comunitate, în Crângul Petrești

 

Astăzi, pompierii vrânceni au fost prezenți în Crângul Petrești, la evenimentul „O zi pentru comunitate”, organizat de Centrul Cultural Vrancea.

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să descopere tehnica de intervenție și echipamentele folosite de pompieri în misiunile de zi cu zi. Cei mici au participat la „Traseul Micul Pompier”, o activitate interactivă prin care au învățat, într-un mod atractiv și adaptat vârstei lor, câteva dintre responsabilitățile și provocările meseriei de pompier.

De asemenea, pompierii au desfășurat activități de informare și educare preventivă, oferind participanților recomandări privind prevenirea situațiilor de urgență și adoptarea unui comportament responsabil.

Întâlnirea cu comunitatea a fost una plină de energie și voie bună, iar pentru cei mici a reprezentat o ocazie de a afla mai multe despre activitatea salvatorilor.

Mulțumim Centrului Cultural Vrancea și Consiliului Județean Vrancea pentru invitație și pentru oportunitatea de a fi parte dintr-un eveniment dedicat comunității.

Pompierii vrânceni – mereu aproape de oameni!

 

 

Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU Vrancea