Recunoștință pentru cei care formează caractere și construiesc viitorul
Recunoștință pentru cei care formează caractere și construiesc viitorul
În fiecare an, la data de 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Educației, un moment dedicat importanței educației în dezvoltarea societății și recunoașterii rolului esențial pe care școala, cadrele didactice și întreaga comunitate educațională îl au în formarea generațiilor viitoare.
Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea transmite tuturor cadrelor didactice din județ un sincer mesaj de apreciere și recunoștință pentru profesionalismul, implicarea și dedicarea cu care contribuie, zi de zi, la formarea copiilor și tinerilor.
Pentru pompierii militari, educația reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente de prevenire. Un copil care știe cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu, al unui cutremur sau al unei alte situații de urgență poate lua decizii corecte într-un moment în care fiecare secundă contează
De aceea, colaborarea dintre pompieri și cadrele didactice este esențială pentru dezvoltarea unui comportament preventiv și responsabil în rândul elevilor. Prin activitățile de informare și educație preventivă desfășurate în unitățile de învățământ, pompierii transmit copiilor reguli și recomandări menite să le protejeze viața și sănătatea.
Educația înseamnă mai mult decât acumularea de cunoștințe. Prin activitatea de zi cu zi și prin exemplul personal, cadrele didactice îi ajută pe elevi să își dezvolte valori esențiale precum responsabilitatea, solidaritatea, disciplina și grija față de cei din jur.
De Ziua Mondială a Educației, le mulțumim tuturor cadrelor didactice pentru munca, răbdarea și responsabilitatea cu care contribuie zi de zi la formarea generațiilor de mâine.
Le dorim sănătate, putere de muncă și cât mai multe satisfacții profesionale!
La mulți ani tuturor celor care fac din educație o misiune!
Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU Vrancea
